Dermatita atopica si pielea foarte uscata

Ce este dermatita atopica?

Dermatita sau “eczema” atopica este o afectiune cronica frecventa in care pielea este uscata si pruriginoasa (cu mancarimi). Este asociata cu alergii, astm, rinita si conjunctivita (“teren atopic”). Debuteaza de obicei la copii si se amelioreaza dupa adolescenta. Copiii care au rude atopice sunt mai predispuse la dermatita atopica.

Care sunt simptomele?

Prurituscaciune, roseata, papule mici (bubite fara lichid), vezicule (bubite cu lichid), scuame, cu debut de obicei inainte de 5 ani, dar nu mai devreme de 3 luni, cu urmatoarele particularitati:

  • la bebelusi: zone rosii cu papule, cu scuame si urme de grataj (scarpinare) pe obraji si pe cap; nu e afectata zona scutecului
  • la copii si adulti: piele uscata, rugoasa la atingere, pruriginoasa, uneori ingrosata din cauza gratajului, localizata pe gat, in pliurile coatelor si genunchilor, pe antebrate, pe incheieturi si pe fata
  • leziunile se pot suprainfecta cu bacterii de pe piele, caz in care apar si cruste galbui

Cum se face diagnosticul?

Nu exista teste de laborator specifice dermatitei atopice. Diagnosticul se face pe baza istoricului si examinarii clinice. In cazul in care medicul suspicioneaza existenta unor alergii asociate (alimentare sau respiratorii), se pot face diverse testari alergologice pe piele sau din sange.

Cum se trateaza ?

Eliminarea factorilor agravanti:

  • caldura, transpiratie excesiva, mediu foarte uscat, schimbari bruste de temperatura
  • iritanti: haine de lana sau material sintetic, praf, nisip, parfumuri, fum de tigara, sapunuri si detergenti (in afara de produsele special formulate pentru dermatita atopica)
  • alergeni: par de animale, polenuri, praf de casa, anumite alimente (doar daca sunt dovediti prin teste specifice)
  • stresul si anxietatea

Hidratarea intensa si continua a pielii:

  • bai scurte, cu produse adaptate (geluri si uleiuri de dus cu pH usor acid apropiat de 5.5, fara sapunuri alcaline, fara produse bio sau naturiste netestate)
  • trebuie aplicate creme si unguente hidratante de cel putin 2 ori pe zi, in fiecare zi, pe perioade indelungate imediat dupa spalare, pe pielea semi-uscata (cremele sunt mai “subtiri”, mai placut de aplicat iar unguentele sunt mai “uleioase” si au putere mai mare de emoliere, a se folosi dupa preferinta, o crema hidratanta buna e cea cu care iti place sa te dai in fiecare zi )

Tratamentul inflamatiei si infectiei:

  • creme sau unguente cu dermatocorticoizi (Advantan, Locoid, Elocom, Dermovate etc) sau inhibitori de calcineurina (Protopic, Elidel) 1-2 aplicatii/zi, conform prescriptiei medicale si pe perioade minime de timp, inlocuite treptat dupa ameliorare cu creme hidratante
  • comprese sau prosoape umede (cu apa la temperatura corpului) pot fi aplicate cateva ore sau peste noapte ocazional pentru calmarea zonelor foarte inflamate si pruriginoase
  • creme cu antibiotic (Mupirocin, Fucidin) 1-2 aplicatii/zi, in cazul suprainfectiei (daca apar cruste galbui sau purulente), conform prescriptiei medicale si pe perioade minime de timp

Tratamentul pruritului:

  • antihistaminice nonsedative ziua (Aerius, Claritine, Xyzal, Zyrtec etc) si sedative seara (Clorfeniramin, Hydroxizin etc)

In cazuri grave, neresponsive, pot fi necesare alte tratamente (fototerapie, corticoterapie sistemica, medicamente imunomodulatoare).

Poate fi prevenita?

Predispozitia nu poate fi inlaturata, dar la copiii cu risc mare (teren atopic in familie, piele foarte uscata) printr-o hidratare intensa (vezi mai sus) sunt reduce frecventa si gravitatea puseelor.